Minunile Sfântului Nicolae

      Multe, mari si preaslavite minuni a facut Sfintul Nicolae, acest mare placut al lui Dumnezeu, pe uscat si pe mare, ajutind celor ce erau in primejdii, izbavind de inecare si scotindu-i din adincul marii la uscat; rapindu-i din robie si aducindu-i la casele lor; izbavind din legaturi si din temnite, aparind de taierea de sabie si scapind de la moarte, apoi multora le-a dat tamaduiri: orbilor, vedere; schiopilor, umblare; surzilor, auz; mutilor, grai. Pe multi, din cei ce patimeau in saracia cea mai mare, i-a imbogatit, iar celor flaminzi le-a dat hrana. Si la toata nevoia, s-a aratat gata ajutator, aparator cald, grabnic folositor si sprijinitor; iar acum, deasemenea, ajuta pe cei ce-l cheama si din primejdii ii izbaveste. Ale carui minuni precum este cu neputinta a le numara, tot asa cu anevoie este a le descrie. Pe acest mare facator de minuni il stie Rasaritul si Apusul, si toti crestinii cunoasc nenumaratele lui minuni. Deci, sa se slaveasca printr-insul Dumnezeu Cel Unul in Treime laudat: Tatal, Fiul si Duhul Sfint, Caruia se cuvine lauda in veci. Amin.

Una din minunile Sfantului Nicolae: cum a izbavit de la innec un dreptcredincios. 

      Un om oarecare din Constantinopol, cu frica de Dumnezeu si credincios in Hristos, care iubea pe Sfantul acesta si era iubit si el de dansul, vrand oarecand sa faca o calatorie in alta tara, grabindu-l treaba ce avea, s-a dus la biserica Sfantului de si-a facut rugaciunea dupa obicei si, luandu-si ziua buna de la rude si de la prieteni, a intrat in corabie. Iar cand a fost la 9 ceasuri din noapte, s-au sculat corabierii sa intoarca si sa intinda panzele, incepand alt vant. Deci, intru acea vreme, s-a sculat si acest smerit om sa mearga dupa apa si, avand toti de lucru cu intinsul panzelor, s-a intamplat ca s-a impiedicat si a cazut in mare. Si, fiind intuneric si vantul pornind corabia inainte, n-au putut corabierii sa-l ajute cu nimic, ci plangeau de amara moarte a acelui om. Iar el, cazand in mare, cum era imbracat, si aflandu-se acum in largul marii, a zis: “Sfinte Nicolae, ajuta-mi!” Si, strigand catva timp acest cuvant, o, minune!, s-a aflat omul in mijlocul casei sale, parandu-i-se ca este in adancul marii. Iar vecinii, auzindu-i glasul, s-au sculat, la fel si cei din casa, aprinsera lumina si, strangandu-se si vecinii de afara, l-au vazut cu totii stand in mijlocul casei si strigand; si apa de mare curgea din hainele lui. Deci, incremenind au ramas muti de groaza, iar el a zis: “O, fratilor, ce este aceasta ce vad?” Ca stiu bine ca ieri, la noua ceasuri, cand mi-am luat ziua buna de la voi, de la toti, intrand in corabie, am purces la drum, ca avand vant bun, am mers catva timp, iar cand a fost la a doua si a treia straja din noapte, adica la noua ceasuri, m-am dus pentru apa si m-am impiedicat de corabieri si am cazut in mare. Si chemam pe Sfantul Nicolae intru ajutor, iar acum nu stiu unde ma aflu, ci spuneti-mi voi ca eu mi-am iesit din fire si sunt uimit.” Iar aceia, luand seama la cuvintele lui si vazand apa marii, care curgea de pe dansul, strigau: “Doamne, miluieste!” 

      Deci, dezbracandu-se si luandu-si alte haine, s-a dus la biserica Sfantului Nicolae. Si acolo a petrecut cealalta parte de noapte, cazand cu lacrimi si cu rugaciuni, la icoana Sfantului. Si, venind vremea Utreniei si strangandu-se poporul, s-a facut cunoscut la toti minunea si s-au uimit toti si s-au minunat de acele dulci aromate ce le adusese acel om, spre multa multamita, Sfantul Nicolae, vazand si biserica plina de lumanari aprinse, slavind pe Dumnezeu si laudand pe Sfantul, vestindu-se aceasta mare si peste fire minune prin tot Constantinopolul. Si a ajuns si la urechile imparatului celui de atunci si ale Patriarhului, care, facand sfat, au zis sa cheme pe acel om. Si, mergand el si istorisind inaintea multora cele pentru dansul, toti au strigat: “Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale si nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale.” Si asa, facand Litii si Privegheri la care se strangea mult popor, mergea el la biserica Sfantului, slavind si binecuvantand pe Dumnezeu si dand multumita credincioasei Sale slugi, Sfantului Nicolae. 

Minunea Sfantului Parintelui nostru Nicolae, pentru Vasile, fiul lui Agricola.

      Nu socotesc cu dreptate nici cu vrednicie sa tac si sa nu graiesc acest cuvant, despre o alta minune a Sfantului si Cuviosului Parintelui nostru Nicolae. 

      Era un om oarecare, anume Agricola, cu bunatati si evlavie vietuind si avand un fiu, unul nascut, anume Vasile si care traia in tara Antiohiei, aproape fiind de saracini. Ci, cu darul lui Dumnezeu fiind impodobit, era imbelsugat si cu avutie multa. Si avea credinta multa spre Sfantul Parinte Nicolae. Pentru aceasta, in toti anii, la pomenirea Sfantului petrecea ziua aceea cu praznuire si punea mese pentru saraci si pentru vecini, prieteni si altii. Insa era o biserica zidita in numele Sfantului Nicolae, departe fiind de cetate ca la cinci stadii, si acolo, in tot anul, se adunau noroadele la pomenirea Sfantului Nicolae. 

      Iara intr-un an, la slavita lui pomenire, mult popor venind la praznic in sfanta lui biserica, atunci si binecredinciosul acela isi trimise pe fiul sau Vasile cu slugile sale, si zise lui: “Mergi, fiule, la biserica Sfantului Nicolae si sa faci dupa obicei, precum te-ai invatat de la noi in anii trecuti, adica la cantarea de seara, cu frica stand, sa iei aminte, asisderea la Utrenia toata si la dumnezeiasca Liturghie; dupa aceea sa te intorci in casa noastra la masa, iar eu si maica ta vom randui cele ce sunt de trebuinta saracilor:” Deci, Vasile, acestea auzindu-le de la tatal sau, s-a dus cu bucurie. Iar cand a fost in vremea cantarii Utreniei, iata, fara de veste, au navalit saracinii si, inconjurand biserica, au robit tot poporul, asemenea si pe Vasile, fiul lui Agricola, si l-au dus in insula Creta si l-au dat pe el lui Amira, dregatorul, ca era foarte frumos. Si i-a poruncit lui domnul saracinilor sa se afla pururea inaintea fetei lui, iar pe altii i-a vandut, ba pe unii si in temnita i-a inchis. 

      Parintii lui Vasile, auzind aceasta, spre plangere si tanguire s-au intors. Si asa, ca doi ani petrecand, pomenirea Sfantului nu o mai faceau, ci se topeau de necaz si cu lacrimi se tanguiau, zicand: ‘Fiule al nostru preaiubite, cum nu te mai vedem pe tine acum, impreuna cu cei de varsta ta, ca sa te cuprindem cu mainile si cu buzele sa te sarutam. Mai bine ne-ar fi fost noua de te vedeam zacand in boala sau sa ti se fi intamplat tie moarte; inima noastra nu s-ar fi rupt ca acum.” Deci unele ca acestea graind ei, au auzit vecinii lor si toate rudeniile si s-au adunat toti, spre mangaierea necazului si a tanguirii lor. Si le ziceau lor: “Pentru ce va aratati, ca niste neincercati in necazuri? Au nu cunoasteti voi pe minunatul Nicolae, cat de multe minuni face pe uscat si pe mare? Inca si de sabie si de robie si de toate mortile cele nedrepte pe multi izbaveste.” Si alte multe le graiau lor spre risipirea intristarii. 

      Deci, Agricola, auzind acestea, de la vecinii sai, si mangaindu-se putin din necazul sau, sculandu-se, a mers la femeia sa si i-a zis ei: “Oare, avem noi vreun folos din tot plansul acesta mult? Ci, iata, al treilea an avem de cand ne aflam in aceasta intristare si am uitat de pomenirea Sfantului Nicolae si n-am iesit la praznicul lui. Acum, dar, asculta-ma pe mine; sa luam lumanari si undelemn si tamaie si sa mergem la Sfantul si sa ne rugam lui cu credinta, ca sa luam de la dansul mangaiere pentru Vasile, fiul nostru, si cu mare nadejde ne vom intoarce. Ca poate sa ne dea noua in maini pe fiul nostru, sau cu totul ne va adeveri noua de este el viu sau mort.” Deci, acestea auzindu-le femeia lui, i-a zis: “Bine zici, stapane, sa facem precum voiesti, de vreme ce si praznicul Sfantului Nicolae a sosit.” Si, asa sfatuindu-se, s-au sculat si cu bucurie au mers la biserica Sfantului Nicolae. Si au facut dupa obiceiul praznuitorilor, apoii s-au intors la casa lor si, chemand la cina pe rudele lor si pe toti vecinii cei de aproape, au pus masa si au inceput a manca si a bea intru slava lui Dumnezeu, pomenind minunile Sfantului Parinte Nicolae. Iar cand era in vremea cinei lor si sedeau la masa, au inceput cainii a latra cu mare pornire. Si a zis Agricola slugilor sale: “Mergeti si vedeti la ce navalesc cainii, poate o fiara este, sau altceva”, iar slugile, iesind afara, n-au vazut nimic. Insa cainii mai mult se repezeau, latrand. Deci, Agricola a luat lumina si a mers ca sa vada cu ceilalti si au vazut un om, in mijlocul curtii stand, in haine turcesti, si s-au speriat, ca nu se pricepeau ce putea sa fie. Iar dupa ce Agricola, a venit aproape de dansul, a vazut un tanar voinic, stand si tinand in mana un pahar plin de vin. Si cauta Agricola la dansul, nimic zicand, si cu frica si cu bucurie era cuprins. Apoi, abia a putut grai in spaima mare: “O, fiul meu, Vasile, iata acum te vad cu adevarat; oare tu esti, fiul meu, sau o naluca mi se arata mie, prin tine?” Iar tanarul Vasile degraba a raspuns: “Eu sunt tata, fiul tau, pe care saracinii l-au robit si in Creta l-au dus.” Acesta auzind, Agricola, tatal sau, imbratisandu-l, il saruta pe el si zicea: “Spune-mi mie fiule, cum ai scapat din mainile saracinilor, celor fara Dumnezeu, sau cine te-a ajutat, spune-mi toate mie, tatalui tau.” Iar tanarul a zis catre el: “Nimic tata, nimic din toate acestea, de care ma intrebi, nu stiu. Numai aceasta stiu, ca eu acum stam inaintea dregatorului saracinilor. Ca dupa ce m-au robit pe mine si m-au dus in Creta, saracinii m-au dat lui Amira, mai marele lor. Si dintru acea vreme, Amira dregatorul m-a pus pe mine ca sa dreg vin si sa-i tin paharul, stand inaintea fetei lui, precum ma vezi pe mine tata, acum. Si, iata, nu stiu cine, cineva puternic m-a rapit asa cum ma aflam, cu paharul acesta pe care inca il tin in mana, si ca un vant m-a adus si m-a pus aicea; si am vazut pe Sfantul Nicolae, care m-a asezat pe mine la locul acesta.” 

      Deci, Agricola auzind aceasta, de bucurie, s-a umilit pentru aceasta mare minune si, luandu-l de mana, l-a dat maicii sale. Iar ea, vazand pe fiul ei, plangea de bucurie si, multe cuvinte graind si cu mainile cuprinzandu-l, il saruta zicand: “Acum te vad pe tine, Vasile, iubitul meu fiu. Acum pe tine, pe care nu mai nadajduiam sa te vad, in mainile mele te tin. Acum, din nou, pe tine, te am mangaiere sufletului meu si toate mahnirile mele se dezleaga.” Acestea si alte multe cuvinte de mangaiere graia catre dansul. Si, auzind vestea aceasta, oamenii cei ce locuiau imprejurul locului aceluia s-au adunat degraba la veselia acestei minuni negraite. Inca si cinstit praznic au facut Sfantului si Marelui Parintelui nostru Nicolae, slavind pe Preasfanta Treime, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin. 

Alta minune a Sfantului Nicolae, care a izbavit o corabie de inecare, pe cand era inca in viata.

      Oarecand, niste corabieri din Egipt calatoreau spre tara Ciliciei. Deci, cand li s-a intamplat lor sa strabata noianul marii lui Adrian, atunci a cazut peste ei o furtuna mare si niste valuri cumplite, cat si panzele li s-au rupt si toata corabia, de sila valurilor mari, s-a zdruncinat si acum toti desnadajduiau de a lor mantuire. Iar de vreme ce se instiintasera ei de slava marelui Arhiereu Nicolae, cel din Mira Lichiei, ca este grabnic ajutator, mai presus de nadejde, toti s-au intors la rugaciune catre dansul. Si in furtuna fiind, pe acela il chemau si numai de la dansul asteptau scapare. Iar Sfantul deloc zabovind, indata a venit in corabie si l-au vazut aceia cu ochii lor si le-a zis: “Iata, m-ati chemati si am venit voua in ajutor.” Si asa le-a poruncit lor sa indrazneasca si, luand carma, se arata ca indrepteaza corabia. Iar, dupa aceea, a certat marea si a potolit primejdia cumplitelor valuri si era ca Insusi Domnul, Care a zis: “Cel ce crede in Mine va face si el lucrarile pe care le fac Eu.” (Ioan 14,12). Deci, dupa aceea, purtati de vant lin, au sosit la liman. Si toti, din corabie iesind, indata s-au dus ca sa afle pe acela ce i-a mantuit pe ei din primejdie. Si, instiintandu-se ca el a intrat in biserica, au mers dupa dansul. 

      Iar Sfantul se ferea de dansii si sta printre altii. Insa ei, dupa ce l-au vazut pe el, macar ca niciodata nu-l cunoscusera mai inainte, ci numai de la aratarea cea de pe mare, il stiau, alergand, au cazut la picioarele lui. Si isi pornira limba lor spre cuvinte de lauda si multumire pentru izbavirea din cele ce patimisera. 

      Dar minunatul Nicolae ii izbavi pe ei nu numai de primejdiile trupesti, ci se arata cu vrednicie si duhovniceasca ingrijire fata de dansii. De vreme ce, prooroc fiind cu dar duhovnicesc, si stiind ca ei cazusera in spurcaciunea desfranarii, care instraineaza pe oameni departe de Dumnezeu si de poruncile Lui, a zis catre dansii: “Cunoasteti-va pe voi, o fiilor, rogu-ma voua, cunoasteti-va si inimile voastre, si miscarile si gandurile mintii voastre si indreptati-le spre buna placere a lui Dumnezeu, ca chiar daca ne vom tainui fata de oameni si vom parea ca suntem buni de Dumnezeu nicidecum nu pot sa se ascunda faptele noastre. Pentru aceasta, sarguiti-va cu toata osardia sa va paziti sfintenia sufleteasca si curatia trupeasca, biserica santeti a lui Dumnezeu, precum zice Pavel, dumnezeiescul Apostol: “Nu stiti, oare, ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, il va strica Dumnezeu pe el, pentru ca sfant este templul lui Dumnezeu, care sunteti voi” (I Cor.3,16-17). Deci, asa ivatandu-i Sfantul pe oamenii aceia, prin cuvinte folositoare de suflet, i-a slobozit pe ei la casele lor, cu pace; pentru ca era in obiceiul fericitului sa dojeneasca, asa ca un tata iubitor de fii. Iar vederea chipului sau era ca a unui inger al lui Dumnezeu, stralucind cu darul dumnezeiesc. Ca ieseau din chipul lui oarecare raze prea luminoase si mai mult decat fata lui Moise stralucea fata lui. Si din vederea lui, daca cineva ar fi fost ingreunat de vreo patima sau necaz sufletesc, unul ca acesta, numai cautand la dansul, isi afla din destul mangaiere in necazul sau. Ori, daca cineva vorbea cu dansul, multa sporire spre bine indata aceluia i se facea. Pana si cei din necredinciosi, de se intampla cineva sa auda un cuvant din izbavitoarea lui gura, apoi si unii ca acestia se hraneau cu dulceata cuvintelor lui si, lepadand ratacirea ce din tinerete crescuse intre dansii, primeau in inima cuvantul cel adevarat si drept. 

Minunea Sfantului Nicolae cu un covor.

      Auzim pe Sfantul Duh graind prin Proorocul David: “Precum doreste cerbul izvoarelor apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule.” Cu adevarat in acelasi chip doreste si sufletul credinciosului crestin auzirea cuvintelor lui Dumnezeu si cele ce se lucreaza prin Sfintii Sai. Deci, iata si alta minune a Sfantului Nicolae: Era un oarecare, nu numele Nicolae, in cetatea numita Constantinopol, hranindu-se din osteneala mainilor lui si era credincios lui Dumnezeu si avea randuiala lui sa nu treaca ziua Sfantului Nicolae fara de pomenire. Si aceasta, cu neobosire o facea el, ca auzea in Sfintele Scripturi graind: “Cinsteste pe Domnul prin toate ale tale osteneli!” Si avea aceasta in mintea sa totdeauna. 

      Si a ajuns la adanci batranete, dar si la saracie, nemaiputand lucra. Deci, apropiindu-se ziua Sfantului Nicolae, gandea intru sine ce va face. Si a zis batranul catre sotia sa: “Femeie, iata, a sosit la noi ziua cea iubita a Arhiereului lui Hristos, Nicolae; deci ce vom face, ca fiind lipsiti, nu avem cele de trebuinta pentru aceasta zi sfanta?” Iar acea credincioasa femeie a raspuns barbatului ei: “Stii, domnul meu, ca, iata, ne-au ajuns batranetile si astazi sau maine va veni sfarsitul; deci, sa nu-ti abati mintea ta de la dragostea cea spre Domnul si catre Sfantul Nicolae.” Si, aceasta zicand, i-a aratat lui un covor si a zis: “Ia-l pe acesta si, mergand, vinde-l si te du de cumpara toate cele de trebuinta la pomenirea Sfantului Nicolae. Ca alta nimic nu avem si nu-l vom lasa mostenire copiilor pe care nu-i avem”. Auzind aceasta, credinciosul batran a laudat foarte pe Dumnezeu si, luand covorul, a iesit. 

      Si, mergand el prim mijlocul ulitii, unde este stalpul Sfantului si marelui Constantin, si trecand de biserica Sfantului Platon, l-a intampinat pe el cineva, cu chipul ca un oarecare batran cinstit, care i-a zis: Prietene, unde te duci?” I-a raspuns cel ce ducea covorul: “Am trebuinta sa ma duc pana la targul de vanzari”. Si i-a zis cinstitul batran: “Buna este socotinta ta, prietene, dar, spune-mi, cu cat voiesti sa dai pe covorul tau? Pentru ca eu voiesc sa cumpar un covor ca acesta”. A zis batranul: “Cand l-am luat intai, am dat pe el opt galbeni, iar acum, cat imi vei da, atata voi primi”. Si a grait cinstitul acela catre batran: “Au, lua-vei sase galbeni?” Si a zis batranul: “Daca imi vei da, voi lua cu bucurie!” Deci, indata, punand mana in buzunarul sau si scotand galbenii, Sfantul Nicolae, ca el era, i-a dat sase galbeni mari in mainile batranului, zicandu-i: “Primeste, prietene, acesti galbeni si da-mi covorul”. Apoi a luat batranul galbenii cu bucurie, pentru ca nu facea covorul atata. 

      Deci, luand Sfantul Nicolae covorul din mana batranului, s-a dus de la el. Si, cand s-au despartit unul de altul, ziceau cei de pe ulita care vedeau pe batran: “Oare, naluciri vezi, batranule, ca vorbesti de unul singur?” Pentru ce ei pe batran il vedeau si glasul lui il auzeau, dar pe Sfantul nicidecum; nici glasul nu-i auzeau, nici pe el nu-l vedeau, fara numai pe batran. Iar Sfantul Nicolae a mers indata la casa batranului, ducand covorul la femeia acestuia si zicandu-i: “Fiindca barbatul tau imi este prieten de demult, intalnindu-ma cu el, m-a rugat, zicand: “Fii bun si du acest covor la femeia mea, ca eu, zicea el, am alta treaba. Deci, iata covorul, pazeste-l pe el”. Si, aceasta zicand, s-a facut nevazut. Si femeia, luand covorul, de frica, vazand in fata ei pe un asa barbat cinstit si cu lumina stralucind, nici n-a indraznit sa intrebe: “Tu cine esti?” 

      S-a aprins insa de manie asupra barbatului sau si, socotind ca el a uitat sfatuirea ce o facuse cu dansa si dragostea pentru Sfantul, a zis: “Vai mie, patimasa ce sunt, ca m-am insotit cu acest barbat calcator de lege si plin de minciuni”. Si altele asemenea acestora zicand, nici nu vrea sa se uite la covorul ei, aprinsa fiind de dragoste pentru Sfantul. 

      Deci, barbatul ei, nestiind cele petrecute, a cumparat cele de trebuinta de ziua Sfantului Nicolae si se intorcea la casa sa, bucurandu-se pentru intamplarea cu vinderea covorului si ca si-a implinit dorinta sa. Si, ajungand el la casa lui, femeia sa vazandu-l, s-a aprins de manie asupra lui, si-l ocara cu cuvinte grele si zicea: “Sa te duci de la mine, din ziua aceasta, tu care ai mintit Sfantului Nicolae. Ca nu-i mincinos Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a zis: “Nimeni care pune mana pe plug si se uita indarat nu este potrivit pentru imparatia lui Dumnezeu”. (Luca 9,62). Acestea si altele asemenea zicandu-le, a adus covorul inaintea barbatului sau si i-a zis: Ia-ti covorul, dar pe mine nu ma vei mai avea, ca ai mintit Sfantului”. 

      Acestea auzindu-le si vazand covorul sau, batranul, se minuna si nu se pricepea ce sa raspunda femeii sale; si stand el, indelung, a inteles a fi o minune facuta de Sfantul Nicolae. Deci, a suspinat dintru adancul inimii sale si, umplandu-se de bucurie, a ridicat mainile sale spre cer, zicand: “Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, Cel ce faci minuni prin minunatul Tau Sfant Nicolae.” Si a zis batranul catre sotia sa: “Femeie, asa te jur, in frica lui Dumnezeu, sa-mi spui mie, cine ti-a adus tie acest covor, barbat sau femeie, batran sau tanar?” Si a raspuns femeia: “Un om luminat, in chipul unui cinstit batran, cu stralucitoare haine a venit, purtand covorul acesta al nostru si zicand catre mine: “Femeie, barbatul tau imi este prieten; pentru aceasta, intalnindu-ma, m-a rugat ca sa aduc la tine acest covor; deci pazeste-l. Iar eu, luandu-l, nu indrazneam a-l intreba pe el: Tu cine esti?” 

      Deci, auzind acestea de la femeia sa si aratand femeii sale aurul cel ramas si cele cumparate, bucate si vin, prescuri si lumanari spre trebuinta zilei Sfantului, a zis batranul: “Viu este Domnul, ca cel ce a cumparat covorul de la mine, acela este cu adevarat Sfantul Nicolae, ca el a adus covorul, iarasi, la casa noastra, pentru noi, saracii si smeritii robii sai. Ca si cei ce ma vedeau pe mine vorbind cu el imi ziceau: “Au vreo nalucire vezi?, vazandu-ma ei numai pe mine unul, iar pe dansul nicidecum”. Si indata au strigat ca dintr-o gura amandoi, multumind lui Dumnezeu si laudand pe marele Arhiereu Nicolae, ajutatorul cel grabnic al tuturor celor din nevoi, care-l cheama pe el cu credinta. Si, umplandu-se de bucurie au alergat la biserica Sfantului Nicolae si, tuturor celor ce s-au intamplat acolo, le-au istorisit minunea. Si toti care auzeau proslaveau pe Dumnezeu si pe Sfantul Nicolae, cel ce face asemenea minuni cu robii sai. 

      Ci tu, Parinte cinstite, Sfinte Nicolae, nu uita pe robii tai, care fac cu credinta pomenirea Sfintiei tale, ca, prin facerile tale de bine, sa proslavim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh. Amin.